DIGITAL SIGNAGE VS TV

DIGITAL SIGNAGE VS ECRANE TV

Ce inseamnă digital signage

Semnalizarea digitală constă în afișarea pe ecrane digitale de diferite dimensiuni, a unor mesaje în formate foto, video sau text, în scop publicitar și informativ

Afișaj digital de semnalizare comercială

Orice afișaj care conține un aspect comercial, în general o reclamă care promovează o afacere sau un produs

La prima vedere, unele afișaje Digital Signage pot părea să fie același lucru cu televizoarele. Ele pot arăta vizual similar, dar scopurile lor sunt foarte diferite. Un ecran Digital Signage utilizează un panou LCD și componente de calitate comercială, cu o lungă durată de viată și poate fi utilizat în scopuri publicitare.

 

Televizorul este un ecran LCD pentru divertisment la domiciliu.

Un televizor NU este o soluție viabilă de semnalizare digitală.

Iată care sunt DIFERENȚELE

Proiectare

Afișajele Digital Signage sunt fabricate cu componente de calitate comercială care le permit să fie utilizate în permanență 24/7 și au o durata de viață de cel puțin 50.000 de ore.

Televizoarele sunt proiectate să funcționeze pentru o utilizare relativ ocazională, de câteva ore pe zi. Utilizate pentru perioade lungi de timp, televizoarele vor suferi probleme în păstrarea culorilor cauzate de supraîncălzirea panoului LCD

 

Ventilație

Afișajele Digital Signage au ventilatoare și sisteme de ventilație pentru a menține panoul la temperatura optimă de lucru

 

Orientare ecran

Afișajele DIGITAL SIGNAGE permit afișare atât în modul PEISAJ cât și în modul PORTRET.

Televizoarele nu sunt concepute pentru a-și schimba orientarea și pentru a fi utilizate în modul portret (vertical) - un format obișnuit în semnalizarea digitală și publicitate

Luminozitate ridicată

Televizoarele sunt proiectate pentru a fi utilizate în casă. Acestea sunt optimizate pentru un public aflat la doar câțiva metri distanță, în condiții de iluminare standard și în orientare peisaj.

Ecranele Digital Signage sunt create pentru condiții de iluminare extreme precum cele din medii comerciale, motiv pentru care afișajele DigitalS ignage au ecrane mai luminoase, cu un raport de contrast mult mai bun în comparație cu televizoarele.

Pentru ca imaginile sa poate fi văzute din mai multe direcții si de la diferite distanțe, afișajele DIGITAL SIGNAGE au unghi larg de vizualizare de 178°.

Gestionare remote

Un ecran Digital Signage folosește un software CMS, capabil să afișeze imagini și videoclipuri într-o buclă constantă, mai multe zone media prin divizare ecran, cum ar fi pagini web blocate, fluxuri RSS , imagini și videoclipuri, conținut interactiv, toate într-un singur ecran. Acest lucru permite utilizatorului să aibă un control complet asupra ecranelor și a conținutului afișat, de la distanță, nefiind necesară deplasarea la fiecare dispozitiv în parte

Targetare

Semnalizarea digitală oferă posibilitatea afișării conținutului în funcție de factori externi, criterii demografice, în funcție de vreme, zâmbete, șamd.

De exemplu, afișarea de reclame la înghețată sau băuturi răcoritoare în zilele călduroase, și la umbrele și ciocolată caldă în zilele ploioase și reci.

 

Șabloane

Softul de management conținut digital oferă șabloane gratuite pentru bucle și conținut interactiv, realizate pentru varii domenii de activitate.

 

Programare

Ecranele pentru semnalizare digitală pot fi programate să pornească si să se oprească automat, iar listele de redare pot fi programate pe ore, zile, săptămâni sau luni.

 

Advertiseri

Softul CMS permite gestionarea reclamelor pentru fiecare Advertiser în parte.

SISTEM DE OPERARE

Dispozitivele DIGITAL SIGNAGE rulează cu sisteme de operare Windows sau Android.

 

Utilizare la exterior – grad de protecție intemperii IP55/IP65

Dispozitivele de semnalizare digitală pentru utilizare la exterior sunt concepute cu ecrane LCD cu luminozitate ridicată pentru o vizibilitate cât mai bună, rezistență la soare, sticlă securizată anti reflex, carcasă metalică rezistentă la praf, rugină, intemperii, sisteme de protecție anti trăsnet, anti explozie și sisteme inteligente de răcire.